Iasi – Orasul celor 7 coline
Bun venit in orasul lui Mihai Eminescu: Iasi
Moldova a devenit in ultimii ani o sursa de bucurii turistice, mai ales pentru cei care iubesc sa calatoreasca des. Daca v-ati propus sa vizitati aceasta regiune a Romaniei, ati putea face primii pasi in Iasi. Fosta capitala a Moldovei va asteapta cu multe surprize placute, pe care merita sa le descoperiti cu entuziasmul unui calator incepator. Totusi, pentru a va delecta asa cum se cuvine cu darurile turistice ale orasului Iasi, ar fi util sa cititi cateva articole si ghiduri de calatorie. Asa o sa reusiti sa dezvoltati un itinerariu mai mult decat interesant, menit sa va ofere experiente minunate. In Iasi puteti descoperi o sumedenie de locuri incredibile, potrivite pentru cei care iubesc cultura, istoria, arta, distractia si veselia.
Orasul celor 7 coline reuseste an de an sa atraga vizitatori romani si straini. Deloc surprinzator, multi oameni aleg sa-si petreaca vacantele aici. Dezvoltarea urbana a orasului Iasi a creat fundalul potrivit pentru companii sa deschida afaceri de la mici la mari. Segmentul IT a gasit o „casa” primitoare in oras. Astfel veti da peste multe firme IT in Iasi, toate oferind localnicilor dar si persoanelor talentate si iscusite din Moldova locuri de munca. Acest status-quo economic a crescut nivelul de trai din Romania, ceea ce inseamna acces la servicii si produse de calitate. Daca nu ati vizitat orasul in ultimii ani, va asteapta surprize minunate. O sa luati contact cu numeroase schimbari, unele placute si altele mai putin placute.
Asa cum o sa observati, nu toate lucrurile sunt pozitive. In oras se construieste foarte mult, lasand locuitorilor putine locuri verzi de care sa se bucure. Calitatea aerului este afectata, ceea ce inseamna ca iesenii si vizitatorii trebuie sa infrunte poluarea. Din nefericire, Iasiul este unul din cele mai poluate orase din Romania, ocupand chiar un loc fruntas. Trecand peste acest aspect, orasul este cu adevarat special. Un lucru este cert: iesenii merita sa traiasca intr-un oras cu un nivel decent de poluare. Dar daca nivelul de constientizare va creste atunci sunt sanse mari ca lucrurile sa se schimbe.

Un portret turistic aparte: experiente de neuitat in Iasi
Istoria a fost darnica cu orasul Iasi. Acest oras a fost capitala Moldovei (intre anii 1564 si 1859), capitala Principatelor Unite (1859 – 1862) dar si capitala Regatului Romaniei intr-o perioada grea a tarii (Primul Razboi Mondial sau Marele Razboi) 1916 – 1918. In acesti doi ani capitala Regatului, Bucuresti, era sub ocupatie straina, motiv pentru care nu putea gazdui aparatele administrative ale tarii. Institutiile statului si-au gasit casa primitoare in Palatul Culturii, de unde era condus destinul Romaniei. Pe langa istoria moderna si contemporana a orasului, merita mentionat ca in zonele Ciurchi si Copou arheologii au reusit sa descopere amfore romane dar si monede imperiale in Cetatuia. Aceste descoperiri releva faptul ca zona orasului a fost locuita in trecutul indepartat. Merita sa aruncati o privire in istoria indepartata a acestuia deoarece o sa descoperiti foarte multe lucruri interesante.
Probabil stiti ca in istoria orasului, domnitorul Alexandru Lapusneanu ocupa un rol important deoarece el a mutat capitala de la Suceava la Iasi. Noul statut a fost acompaniat de o revitalizare economica, politica si culturala. Trecand de la istorie la oportunitati turistice, o sa observati o efervescenta electrizanta. Sunt atat de multe locuri superbe de vizitat in Iasi, incat cu greu va puteti plictisi aici. Va propunem un traseu interesant, care incepe cu Palatul Culturii, simbolul orasului.

Dupa o vizita prelungita in interiorul Palatului, unde o sa gasiti cateva Sali interesante, printre care sala „Henri Coanda” si Sala Voievozilor care sunt superbe de altfel, o sa simtiti nevoia sa faceti multe poze. In acelasi timp, nu uitati ca in interiorul Palatului se afla muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Arta si Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu”. Acestea merita explorate deoarece pot oferi acces la povesti interesante. Merita mentionat ca in Palat se afla si centrul de cercetare si conservare-restaurare a patrimoniului cultural.
Ati terminat vizita in Palat? Bun! In jurul Palatului o sa gasiti Palas Mall, un centru de shopping si socializare, care atrage oameni din intreaga regiune dar si din Republica Moldova. Daca doriti sa cumparati haine, carti, costume, incaltaminte, electronice si electrocasnice dar si multe alte lucruri, atunci puteti trece cu incredere pe la Palas. Aveti pofta de mancare? Gasiti la Palas o sectiune dedicata mancarii dar si cateva restaurante celebre precum McDonalds sau KFC. Din fata Palatului Culturii puteti inainta pe Bulevardul Stefan ce Mare, unde va asteapta multe surprize turistice. In stanga si-n dreapta bulevardului o sa gasiti Palatul Roznovanu (sediul Primariei), biserica Trei Ierarhi, Mitropolia dar si un mic parc care va conduce catre Teatrul National Vasile Alecsandri.

Piata Unirii este unul din locurile centrale ale orasului unde locuitorii se strang de multe ori. Tot aici se afla hotelul Traian si hotelul Unirea, dar si multe cafenele si restaurante. Acestea din urma va asteapta cu tot felul de mancaruri delicioase si bauturi bune. De ce sa nu va rasfatati cu o mancare buna si o bautura pe masura? Si poate vreti sa va revitalizati cu o cafea delicioasa, cafenelele din Iasi va pot acomoda aceasta dorinta.

Sa nu credeti pentru un minut ca am terminat cu recomandarile pentru Iasi! Ati putea trece prin parcul Copou, unde va asteapta Teiul lui Mihai Eminescu si multe surprize placute. Iesenii vin in acest parc pentru a se relaxa si pentru a socializa. De asemenea bojdeuca lui Ion Creanga este o casa simpla, traditionala in care a trait celebrul scriitor Ion Creanga. Iar intr-un alt itinerariu fain prin Iasi ati putea include si manastirea Cetatuia, manastirea Galata, manastirea Golia sau Biserica Sf Sava. Aici aveti posibilitatea de a va regasi spiritual si de a scapa pret de cateva minute sau ore de ritmul alert al orasului.
Orasul Iasi va asteapta in fiecare zi cu povesti fascinante si festivaluri interesante, care au loc de-a lungul anului. In acest sens, ati putea sa va informati pentru a nu le rata. Acum va invitam sa porniti la drum si sa explorati asa cum se cuvine acest oras minunat!